luni, 9 ianuarie 2012

ziua 2

Se pare că e greu să ţin un jurnal zilnic, e drept nu am fost niciodată genul conştiincios. Aşa că o să încerc să acopăr azi zilele lipsă
Vineri a fost frumos. A plouat toată ziua iar mie îmi place ploaia. Aşa că am început să fiu recunoscătoare de când m-am trezit lenevind sub plapumă şi ascultând cadenţa stropilor pe fereastră, pe acoperiş, pe asfalt. Am adormit al loc în ciuda alarmei ceasului şi am fost din nou recunoscătoare că prietena cu care fugeam în lume m-a sunat când a plecat spre mine ca să mă trezesc de-a binelea
      Vineri am avut zi de plimbare, mânăstiri, biserici………zi de linişte şi încărcare energetică. În maşină era cald, afară ploua calm şi mărunt şi bănuiai că rece dar nu puteai simţi asta,  eu eram protejată.
       Nu prea am putut să fac poze afară dar nu mi s-a părut mare problemă.
       La una dintre biserici într-o mare de orhidee roz am găsit una singură albă, cu mijlocul vibrant roşu, încă nu am decis  dacă era orhideea mea, înclin să cred că pe a mea o voi primi.
      Vineri am fost al cumpărături şi am găsit un cadou perfect după ce căutasem o săptămână întreagă fără să dau de culoarea potrivită. Ştiu că mi-am dorit să găsesc un halat pufos  în culoarea aia dar  a fost o chestie fugară şi după aia am uitat aşa că nu ştiu dacă a fost materializarea gândului meu.
          Am găsit o tavă de prăjituri în forme de inimi şi mi-am adus aminte cât de mult îmi place să gătesc sau poate să prăjituresc. E una din imaginile mele despre viitor, îmi plac zilele ploioase când toată familia e acasă şi faci biscuiţi cu scorţişoară şi miroase toată casa a sărbătoare, sunt multe zile din astea în viitorul meu.
           Una peste alta a fost o zi frumoasă.
        Sâmbătă a trebuit să muncesc sau mă rog aşa am crezut eu de dimineaţă că trebuie să muncesc, că trebuie să merg pe jos prin ploaie, că trebuie să plec de acasă într-o zi liberă.
        De fapt a fost minunat. S-a  mai trezit o prietenă că vrea la serviciu şi a trecut să mă culeagă şi pe mine cu maşina. Mi-a plăcut să mă plimb prin centrul oraşului cu ploaia picurând pe umbrelă şi mi-am dat seama că era bine să merg la muncă.
           Mie îmi place munca mea, de fapt sunt ca un copil la groapa de nisip, eu la muncă mă distrez. Trecând prin oraş am văzut oameni tremurând în tonete neîncălzite cu ziare, oameni stând fără chef la tejgheaua magazinelor de patiserie, oameni care chiar trebuiau să muncească şi nu se distrau făcând asta
        Ideea mi-a făcut săgeata să ţâşnească din grafic, deja îmi plăcea să merg al lucru şi chiar aşa a fost, m-am distrat, nici nu mi-am dat seama când au trecut patru ore şi s-a făcut timpul să mă întorc acasă.
        Nu ştiu alţii cum or fi dar io una ador să muncesc în prezenţa colacilor secuieşti cu scorţişoară şi mai ales să iau şi bani la sfârşitul afacerii.
           Pe seară am avut petrecere în familie, dap sunt frumoase şi alea cu lume multă şi muzică tare şi dansat pe mese dar cumva nu-s stilul meu. Mi-a plăcut mai mult şueta mea cu trei doamne şi şampanie de zmeură.
      Duminică hmmmmm nu e nimic de povestit numai de apreciat, am avut timp şi chef să lucrez, am văzut un episod din Anatomia lui Grey, pasiune mare asta la mine, o fost ca o minivacanţă.
         Azi mi-am adus aminte iar că am prieteni minunaţi pentru care trebuie să mulţumesc, că oamenii au o părere mai bună despre  mine decât am eu şi că probabil au dreptate. Am avut timp să merg pe jos, să văd oameni, case, frunze…….
      Deşi am uitat să apreciez zilnic relaţia din viaţa mea şi mi-am mai încălcat pe ici pe acolo hotărârea de a nu bombăni, de a nu gândi negativ şi a nu mă enerva că nu face exact ce mi-aş dori eu, a sunat că nu mă auzise de mult şi nu a mai întrerupt discuţia la fiecare 3 minute că mai are un apel. Comunicarea e bună zic eu, sunt chiar curioasă unde şi dacă o duce la ceva.
      În mare mi-a plăcut că simte nevoia să mă audă şi dap mi-a satisfăcut orgoliul că nu s-a bucurat de sărbători, cărţile mele de dezvoltare nu spun dacă orgoliul e de bun sau nu în treaba asta aşa că o să-l consider bun şi să mă bucur.
        Ziua de mâine o să aducă bani, uite aşa trec eu printr-o perioadă în care voiesc acumulări
           

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu