ziua 8

Mno că am lăsat-o pe tânjală dezamăgindu-mi publicul cititor, compus din doi oameni cu mine, şi mai ales pe Gicu şi Mărin, dacă nu ştiţi cine sunt ăştia doi e problema voastră că trebuia să-mi urmăriţi carierea din fragedă pruncie nu taman acum al culesul rezultatelor.

Treaba cu mine e că io am idei, multe, abundente, uite aşe mi se aleargă una pe alta prin cap de nu ştii de unde vin şi unde pleacă şi tot privind după ele nu mai apuc să le pun în practică.

Şi tot bântuind io pe net am dat de Abraham, sau mai bine zis de Abrahami care cică-s mai mulţi.

Să fim înţeleşi mă interesează de nu mai pot dacă sunt un grup dă fiinţe superioare care s-au decis ele să comunice cu noi via o tanti din Americi sau e numai’ incredibilul talent al femeii în cauză de a vorbi, că nah ce e al ei e al ei, se pricepe, ce mă atrage pe mine al treaba asta e că fiinţele sau femeia, că nu şed amu’ fix să determin cine, vehiculează neşte idei interesante.

So ce revelaţie m-a pocnit azi ascultându-i? Că mă stresez prea mult, că pun prea multă presiune pe capătul meu de pârghie. Adică frate, ai stabilit ce vrei fie şi involuntar văzând ce nu îţi convine, ştii că poţi să o faci, las-o dom’le să se întâmple.

Da’ amu’ dacă în fiecare zi de la Dumenzeu sau Univers, că nici aici nu şed să determin cine şi cum,  de mai multe ori pe zi cu o încăpăţânare demnă de cauze mai nobile tu, adică io, spun „Vreau aia, dar o vreau . O VREAU!!!! De mă tăvălesc pe jos de concentrare” nu-mi amintesc mai mult decât sigur că nu o am? Şi nu mă ţin forţat în pasul 1? Adică identifică lipsa dar sunt aşa prinsă cu identificarea asta că nu pot s-o mai tratez? Sau şi mai rău nu o las să se trateze singură deşi ea vrea şi poate?

Şi la scară generală Abrahamii ăştia au dreptate. Am vrut mai mulţi bani, dar nu m-am aşezat zilnic pe posterior să urlu că îi vreau. Mi-a trecut numai’ aşa prin cap că ar fi drăguţ să fie şi în vreo 4 luni sau 5 s-au executat ei singuri. Nu m-am concentrat, nu am meditat ca bezmetica, nu am stat tătă ziua în proiectări pozitive şi ca să fiu sinceră nici măcar nu am muncit mai mult. I-am vrut şi ei au găsit o cale să vină al mine şi încă mai găsesc, aparent e suficient să spun suma şi în câteva luni banii nu-şi găsesc liniştea până nu ajung în mănuţele mele.

Am vrut să lucrez mai mult pe un domeniu, m-am gândit eu că ar ultradrăguţ să am sarcini uşoare al lucru şi în vreo 3 luni au început să apară, fix alea de le voiam şi or să mai vină.

Dar revenind Abrahamii au dreptate noi ca specie suntem „rezolvatori de probleme”, îmi doresc 10 chestii şi vreo 9 merg de minune, fără vreun efort, fără să-mi schimb stilul de viaţă, fără călătorii iniţiatice în Nepal, dar ce io le bag de seamă pe astea de merg bine? Io tre să rezolv PROBLEMA!

Îmi petrec măcar vreo juma de oră pe zi încântată de cât de frumos se leagă lucrurile şi cum am pe undeva o zână bună care face peste noapte ce am vrut io ziua? Nah dar ce mi-o fi? Io aleg fix treaba aia care nu merge şi îmi pun toată energia acolo. De ce nu merge? Ce tre să fac să meargă? Unde greşesc?

Şi uite aşa în loc să mă bucur mă enervez şi când mă enervez fac o chestie inteligentă, îmi bag picioarele şi nu mă mai gândesc şi a 10 treabă începe să mişte dar nu atât de repede cum voiam eu, te cred la câtă forţă am pus s-o ţin pe loc şi cum începe să mişte cum mă apucă iar întrebările . Cum s-o fac să meargă mai repede? Nu-mi stabilesc scopurile cum trebuie. Nu vizualizez suficient, nu meditez, nu aplic regulile şi dă-i concentrare şi încrâncenare până reuşesc iar să opresc procesul şi iar îmi bag picioarele.

So că acum m-am exprimat suficient mă duc să fac o pauză, poate să ascult un Abraham, poate să fac neşte exerciţii şi mă întorc cu un post nou despre câte minuni se întâmplă în jur, numai aşa ca exerciţiu de recunoştinţă J

ziua 7

Că de mult nu am scris. Şi cred că azi fac o lună de când m-am apucat aşa că ar trebui să trag nişte concluzii.
Ca idee generală viaţa mea e mai bună. Câştig bani mai mulţi şi muncesc vreo 3 zile pe săptămână pentru că mi-am dorit asta şi nu am crezut în nici un moment că ar fi dificile.
Logic de orhideea aia îmi aduc aminte numai când intru pe aici
LA fel de logic am uitat să apreciez relaţia din viaţa mea zilnic, să încep din nou de ci cu 10 minute pe zi în care să-mi las mintea absolut copleşită de treaba asta.
În fond e lumea mea sunt regulile mele şi lucrurile merg mai bine.
Ce am învăţat în luna asta? Că pot face orice. E drept aplicaţiile sunt diverse adică e chiar necesar să-mi încălzesc picioarele folosindu-mi imaginaţia sau pot folosi apă caldă pentru picioare şi imaginaţia pentru altceva?
Sau exerciţiul acesta e ca mersul la sală pentru imaginaţie şi o învaţă să răspundă mai rapid şi mai eficient cerinţelor mele?
Asta e o temă de meditat pe luna următoare.
Cred că marţi o să-mi cumpăr un caiet frumos, da am o pasiune pentru caiete şi o să încep să scriu o poveste de dragoste, să vedem dacă viaţa îmi urmează scenariul, mi se pare un experiment interesant.
Şi azi am văzut din nou Harry Potter frate mintea mea e ca de obicei uluită de filmul acesta, este incredibil, iar tanti care a scris cărţile încep să cred că a avut ajutoare paranormale.
Azi a fost Harry şi potirul de foc şi mintea mi-a zburat la el când o prietenă se ştie ea care s-a plâns de lipsa rezultatelor pozitive în viaţa ei. Amu e drept că nu ştiu cât aplică ea din tot ce ştie dar ştiu cât chiulesc eu aşa că o explicaţie ar fi prin zona asta. De regulă nouă ne iese tot ce ne dorim câtă vreme nu ne inventăm probleme în realizare şi avem un talent la astaaaaa că dacă am pune atâta pasiune în rezolvare cât punem în probleme până acum descopeream piatra filozofală.
Revenind, nu ştiu dacă aţi văzut filmul pe scurt Harry este forţat să participe la turneul vrăjitorilor şi să treacă prin probe foarte grele.
Mda nici ep mine nu m-or întrebat ai meu dacă vreau să particip la Turneul vrăjitorilor adică viaţă, mi-au pus numele acolo şi m-am trezit că trăiesc deşi ni solicitasem în mod special onoarea deci nu mă pregătisem sufleteşte de asta.
Plus ca şi harry am venit cu toate vrăjile neînvăţate dar în mod egal cu toată puterea de a le face să meargă.
Care sunt asemănările? Probele din turneu sunt un pic accentuate adică nu reuşeşti să păcăleşti dragonul te omoară, nu reuşeşti să respiri sub apă mori, nu reuşeşti să străbaţi labirintul te sufoci. Trăim cu impresia că încercările din turneul nostru nu-s al fel de drastice pentru că de regulă la noi nu mori dacă dai mai puţin decât poţi.
Nu vreau să-mi fac temele nu mor dar nu voi ajunge la şcoala potrivită, al slujba potrivită şi sincer dacă ar trebui să vând cartofi pentru restul zilelor mele ar fi un fel de moarte.
Nu vreau să învăţ să relaţionez cu oamenii nu mor dar voi sta singur învăluit în superioritatea mea şi va fi tot un fel de moarte, una a sufletului.
Nu vreau să accept că sunt o fărâmă de dumnezeu şi că pot crea lumea e tot un fel de moarte.
Atât că am fost educaţi să considerăm un pericol numai moarte fizică, pe restul le ignorăm, sunt morţi cu care învăţăm să trăim, sunt morţi pe care nici nu le mai percepem şi atunci nu ne dăm seama că am dat greş în proba respectivă, poate pentru că atâta vreme cât inima bate şi plămânii îţi aduc aer ai tot timpul o a doua şansă, poate asta vrea să zică treaba aia cu căinţa în cel de-al 12 lea ceas, niciodată nu e prea târziu să descoperi că eşti o minune. Clar nu vei putea repara ce ai pierdut în trecut dar îţi rămâne prezentul şi viitorul şi nu e puţin lucru, atât că de regulă fără sancţiunea fizică nu pricepem că trebuie să o luăm de la cap cu încercarea aia până învingem şi trecem al nivelul următor.
Fizic poţi trăi fără o mână sau un picior,poţi trăi fără ochi sau auz, la fel poţi trăi cu o imaginaţie atrofiată, fără iubire de sine, fără încredere în tine, fără magia şi credinţă dar nu cred că e suficient să trăieşti e important cum o faci.
Aşa că până data viitoare când îmi aduc aminte să scriu vreau să-mi amintesc zilnic că sunt un miracol şi că pot genera un lanţ infinit de miracole

ziua 7

Cam cum am ajuns io la concluzia că trebuie să îţi foloseşti imaginaţia. Ai fost copil da?

Îţi mai aduci aminte cum te jucai pe vremea aia, te jucai serios, jocul nu era ceva în care să te relaxezi, încercai diferite feluri de viitor să vezi care îţi place mai mult. Ţin minte că la noi expresia era „hai să ne jucăm de-a…..” orice.

Când ne jucam de-a doctorul eram convinsă până al ultima fibră că injecţiile făcute cu seringa mea de jucărie vindecau păpuşa bolnavă.

Când ne jucam de-a vânzătoarea de la cofetărie se punea atâta convingere în prăjiturile alea fictive încât un prieten şi-a îndesat în gură un cub gigant de lemn pe care i-l vândusem drept amandină. A fost nevoie de trei oameni din care unul dentist să extragă cubul, atât de multă convingere pusese el în jocul acela încât făcuse o chestie fizic imposibilă .

Abia târziu m-am gândit că episodul acesta a fost demonstraţia perfectă că nimic nu e imposibil, dacă un copil de 4 ani îşi poate băga în gură un cub de lemn care depăşeşte deschiderea propriei guri orice pe lumea asta se poate.

Cam aşa trebuie să te joci cu imaginaţia ta, nu te conştientiza stând în pat sau pe fotoliu şi imaginându-ţi viitorul acela drăguţ, fii în viitorul acela, simte-l, trebuie să fii uluit când deschizi ochi şi nu regăseşti în jur imaginea visului, cam aşa cum nu înţeleg eu nici în ziua de azi de ce am fost pedepsită că mi-am pus la afumat în burlanele casei cârnaţii făcuţi din nuiele de liliac. În mintea mea ăia erau cârnaţi adevăraţi iar burlanele afumători adevărate, afară era cald şi altfel mi se strica munca, nebuni erau adulţii care nu pricepeau realitatea mea şi mă forţau să mă conformez lumii lor.

Uite o treabă la care trebuie să mă mai gândesc ce este de fapt adevărat, care este realitatea, care din ele are prioritate şi cum o fac pe realitatea din mintea mea să primeze peste realitatea simţurilor mele.

ziua 6

Mno şedeam io aşe şi mă gândeam de ce nu mi-am primit încă orhideea şi m-o lovit aşe revelaţia. Pentru că nu m-am ocupat de treaba asta deloc.

Am avut idei despre bani pe care le-am susţinut zilnic, am avut fantezii cu cumpărături, am făcut shopping energetic, mi-am prorocit zilnic câştiguri băneşti şi am cerut universului bani

Orhideea a rămas în spate, adică am formulat o idee, un program, o dorinţă cum vrei să îi zici şi după aia am lăsat-o în abandon al marginea minţii mele. Nu mi-am imaginat-o zilnic, nu am simţit fragilitatea petalelor şi nici parfumul, am vrut o orhidee şi atât.

Aparent una din cheile reuşitei este să revii. Nu e suficient să zici azi la ora 14 că iei bani şi să ai încredere în asta, trebuie să o spui şi mai târziu, trebuie să găseşti golurile în care banii aceia vor merge, trebuie să stabileşti vise care împlinesc cu ei.

Vrei dragoste, bun. Dar nu spune azi de dimineaţă în viaţa mea intră dragostea, repet-o şi fi exactă. Câinele meu mă iubeşte mult şi familia mă iubeşte, am prieteni care mă iubesc deci în viaţa mea e dragoste dar este ce voiam?

Dacă vrei romantism sau pasiune sau ce oi fi vrând dă detalii şi imaginează-ţi. Nu există limite ale imaginaţiei pe lume, nu e o resursă epuizabilă, nu te costă. Avem atât de mult timp pe care îl lăsăm să treacă pe lângă noi, dar la o adică nu am făcut program pentru bani că am fost ocupată. Pe bune?

Aveam ideea asta, încă o mai am dar se rezolvă. Azi am avut multe de făcut şi nu am putut găsi 15 minute să meditez, acum el combin, când stau la coadă undeva, când merg dintr-o parte în alta, înainte să adorm sau când mă amchiez dimineaţa, sunt tot atâtea momente excelente să fac planuri.

După vreo 2 săptămâni de practică aş zice că funcţionează. Cel puţin lucrurile pe care le-am încercat eu.

Acum nu îmi mai fac cele mai catastrofice scenarii pentru viitor. Adică de ce ar merge rău? Orice fac merge bine, merge fabulos, rezultatelor vor fi minunate şi culmea rezultatele au început să fie la fel de minunate cum le aştept să fie.

Şi partea cu recunoştinţa merge. Nu prea contează dacă acum ai sau nu lucrurile pe care le doreşti, fii recunoscător pentru ele şi vor veni.

Nu am maşină şi nici nu îmi place foarte tare transportul în comun dar……..am mulţumit zilnic pentru maşinile confortabile şi sigure cu care mă deplasez şi mă voi deplasa, mai nou nu mai merg nici cu taxi-ul tot timpul mă întreabă câte cineva Mergi cu mine? Acasă, al lucru, în oraş de regulă ei merg exact unde mi-aş dori eu să ajung.

Sunt lucruri pe care le-am practicat, de care nu am uitat şi au ajuns să se materializeze instant în ziua în care mi-am formulat programul sau a doua zi. Sunt lucruri pe care le-am neglijat şi logic merg încet. Sunt lucruri la care lucrez şi vor înflori în cel mai scurt timp.

Aşa că între timp citesc, ascult mantre şi mă joc cu imaginaţia mea sunt curioasă unde vom ajunge eu şi cu mine dar nu îmi mai e teamă de mâine ca în trecut, Mâine va fi aşa cum îl vreau eu pentru că pot, pentru sunt creatorul vieţii mele, pentru că sunt lumină.

ziua 5

Am stat acasă. Starea mea exuberantă a avut gripă ieri şi azi am fost cumva în recuperare. Aşa că am gătit şi m-am amuzat cu doamnele în bucătărie al o bere şi am făcut poze pisicilor.

Când am ajuns în sfârşit în casă am nimerit în început de Harry Poter şi Piatra Filozofală şi mi-am adus aminte.

Ador magia, mare parte din mine e magie. Poate nu levitez şi nu am baghetă dar magia e cu siguranţă peste tot în jurul meu şi în mine.

Am văzut cursul de poţiuni al profesorului Plesneală care putea îmbutelia gloria şi mi-am adus aminte că toată ziua am făcut poţiuni. Ce sunt în fond astea? O combinaţie de elemente care de unele singure nu te-ar da pe spate şi care combinate în anumite proporţii şi modalităţi, care coapte, fierte sau macerate  vor duce la un efect spectaculos.

Ce e mâncarea? O combinaţie de elemente care singure nu te-ar da pe spate dar care combinate cu atenţie în anumite proporţii şi modalităţi care coapte, fierte sau macerate îţi încântă gustul.

Acum serios ce spune Plesneală?. Te pot învăţa să vrăjeşti mintea şi să prinzi în capcană simţurile. Te pot învăţa să îmbuteliezi faima, să fabrici gloria şi chiar să opreşti moartea.

Mănâncă ciocolată endorfinele îţi vor vrăji mintea, mănâncă ciocolată cu piper sau ardei iute simţurile tale vor fi năucite, am văzut e drept într-un soi de bucătărie experimentală îngheţată cu gust de omletă şi costiţă, jur mintea ta ar fi lăsată fără cuvinte.

Louis de Béchameil  sau contele de Sandwich ai fi auzit de ei fără mâncare? Aş zice că au îmbuteliat faima.

Despre opritul morţii ……eu fac parte din optimişti. Eşti ceea ce mănânci, îmbătrâneşti, te îmbolnăveşti sau eşti sănătos şi te păstrezi tânăr în funcţie de mâncarea ta. Încă nu am oprit moartea dar suntem pe drumul bun într-o zi unul din noi va descoperi şi vraja asta. Sunt oameni care au ajuns departe deja pe calea asta.

Cu siguranţă poţiunile mele au un efect clar te ţin în viaţă, încearcă să trăieşti fără şi mai vorbim.

    Magia nu e abstractă, nu e dincolo de atingere, ne înconjoară ca o pătură caldă de confort.

Sunt lucruri pentru care  avem o explicaţie ştiinţifică nu înseamnă că e mai puţină  magie n ele. Te pot suna de pe mobilul meu, putem vorbi oriunde, oricând da ştiu pot explica asta prin ecuaţii dar asta face conversaţia nonmagică?

     Sunt lucruri pentru care nu există explicaţia ştiinţifică încă. Ce îmi face inima să bată? Ce îmi inspiră plămânii să mă aprovizioneze cu aer. De unde ştie hemoglobina mea să transporte oxigenul în fiecare celulă? Şi nu-mi spune sistemul nervos vegetativ pentru că nici pentru el nu ai o explicaţie.

      Activitatea permanentă care are loc în mine, între mine şi mediu, între mine şi ceilalţi este magie. Eu sunt o creatură magică, tu poţi alege să fii ce vrei.

      S-ar putea să mai continui analiza asta până atunci azi sunt foarte fericită că mi-am dat seama că sunt un mag adevărat, că sunt magică.

 Sunt recunoscătoare pentru toată magia din mine, pentru toate formulele de poţiuni şi incantaţiile pe care le ştiu şi pe care le voi învăţa, sunt recunoscătoare pentru puterea care face să existe universul acesta şi poate alte universuri şi care curge firesc prin mine ca parte a universului.

Şi într-o lume magică în care eu am propria Carte a Umbrelor totul e posibil pentru mine indiferent cât de improbabil ar părea

ziua 4

Zi nouă şi distractivă. Nope nici un Făt Frumos la orizont azi dar primit nişte bani cu întârziere de la Moş Crăciun şi pe drum spre magazin aşa de mult mi-am dorit un inel frumoooos că până la urmă l-am găsit chiar şi pentru degetele mele delicate de pianistă rebelă. Hi hi ce frumos a sunat asta.

Aaaaa ba da a fost un Făt Frumos care a încercat să mă ajute şi mi-a ales un expert bun după părerea lui, dar cum eu nu puteam şti de ce a zis el numărul acela la tragerea la sorţi am fost de acord să-l schimbăm. Concluzie comunicarea e fuarte importantă

Dap anul acesta o să am noroc cu carul în orice poate şi inelul meu cel nou e norocos, cert e că al maxim 10 minute după ce l-am cumpărat o pasăre neidentificată mi-a lăsat un mărţişor norocos pe gulerul de blană al paltonului. Ultima dată când s-a întâmplat asta am luat un examen ultraextradificil cu grad de promovabilitate de 1% şi io am fost a doua deci aş fi suportat şi un grad de 0,09% , încă nu am rezolvat curăţirea gulerului.

Azi am bucătărit, mă rog prăjiturit şi mi-am adus aminte cât de mult îmi place să fac treaba asta şi cât de bună sunt la ea. Am văzut un film acum câteva zile cu patiseri care analizau rezultatul să vadă care „găteşte din suflet” fix acolo mă înscriu.

În plus am avut o imagine clară a cum poate fi viitorul n care poţi veni acasă să faci şi tu o prăji în calitate de mamă ca să nu mănânce ploada prostii de la buticu din colţ.

 Multe evenimente nu au fost dar în ansamblu a fost o zi frumoasă în care îi mulţumesc lui Moş Crăciun pentru inelul meu cel nou, grupului de nebune de pe facebook că mi-au adus aminte de tainele prăjituritului, păsării neidentificare pentru talismanul norocos şi bunică-mii pentru că a dat un mare spectacol în încercarea de a mânca o rodie

ziua 3

Curios ziua a adus bani, nu mulţi sau nu mulţi în mână azi, dar vor veni cei despre care am discutat azi aşa că îi pot considera în cont.

Azi a fost o zi interesantă. Uite că scriu o chestie pe care nu aş fi crezut s-o scriu curând dar…………

 Mulţumesc lui Dumnezeu că a inventat bărbaţii. Poate am fost mult prea concentrată pe unul singur ca să remarc opera minunată pe care a făcut-o în ansamblu cu ei.

       Mulţumesc pentru bărbaţii copil care au încredere în tine şi se dau cu strugurelul tău fără să întrebe dacă e cumva colorat. Nu vă imaginaţi cum se dă un bărbat cu aşa ceva, e drept ei şi la grădiniţă colorează în afara conturului dar rujul  e o epopee în 3 secunde a reuşit să-şi aplice un strat de la o ureche al alta urcând spre nas şi coborând spre barbă după care nu putea crede cum arată.

       Mulţumesc pentru bărbaţii protector care nu te lasă să mergi pe jos prin frig când au maşina cu ei.

        Mulţumesc pentru bărbaţii mamă care te ceartă că plimbi supa prin farfurie

        Mulţumesc pentru bărbaţii cu muşchi care se oferă să îţi deschidă sticla cu apă, să îţi toarne ceaiul în cană şi să pună şi mierea în el.

       Mulţumesc pentru bărbaţii colegi care îţi duc cererile al registratură, te caută tei zile să îţi dea exemplarul tău şi fix în ziua în care te găsesc descoperă că l-au uitat acasă.

        Mulţumesc pentru bărbaţii profesori care îţi explică aşa cum ştiu ei mai bine ce ai de făcut.

        Mulţumesc pentru bărbaţii colegi de joacă pe care trebuie să-i înţelegi că nu pot fără să te tragă de codiţe prin curtea şcolii.

        Mulţumesc pentru bărbaţii care nu ştiu cine sunt şi ce vor care te fac să te simţi tu atât de minunată prin antiteză.

        Mulţumesc pentru bărbaţii şcoală care te fac să descoperi lucruri pe care nu el bănuiai despre tine.

       Mulţumesc pentru bărbaţii pansament care te fac să te simţi cea mai şi cea mai femeie din lume după ce tocmai ai ieşit dintr-o problemă, relaţie etc.

         Mulţumesc pentru bărbaţii jucărie pe care îi demontezi şi îi pui al loc numai aşa pentru că poţi.

       Mulţumesc pentru bărbaţii amici cu care ieşi al o cafea sau la o bere şi spui bancuri ca să transformi întunericul din tine în lumină.

      Mulţumesc pentru bărbaţii tu care te întregesc fără să spună un cuvânt numai prin simplul fapt că intră în încăpere.

Mulţumesc pentru lumea asta mare şi plină de bărbaţi, unii simpli alţii complecşi dar minunaţi şi care aduc culoare, miere, piper şi uneori lămâie în viaţa mea 

ziua 2

Se pare că e greu să ţin un jurnal zilnic, e drept nu am fost niciodată genul conştiincios. Aşa că o să încerc să acopăr azi zilele lipsă

Vineri a fost frumos. A plouat toată ziua iar mie îmi place ploaia. Aşa că am început să fiu recunoscătoare de când m-am trezit lenevind sub plapumă şi ascultând cadenţa stropilor pe fereastră, pe acoperiş, pe asfalt. Am adormit al loc în ciuda alarmei ceasului şi am fost din nou recunoscătoare că prietena cu care fugeam în lume m-a sunat când a plecat spre mine ca să mă trezesc de-a binelea

      Vineri am avut zi de plimbare, mânăstiri, biserici………zi de linişte şi încărcare energetică. În maşină era cald, afară ploua calm şi mărunt şi bănuiai că rece dar nu puteai simţi asta,  eu eram protejată.

       Nu prea am putut să fac poze afară dar nu mi s-a părut mare problemă.

       La una dintre biserici într-o mare de orhidee roz am găsit una singură albă, cu mijlocul vibrant roşu, încă nu am decis  dacă era orhideea mea, înclin să cred că pe a mea o voi primi.

      Vineri am fost al cumpărături şi am găsit un cadou perfect după ce căutasem o săptămână întreagă fără să dau de culoarea potrivită. Ştiu că mi-am dorit să găsesc un halat pufos  în culoarea aia dar  a fost o chestie fugară şi după aia am uitat aşa că nu ştiu dacă a fost materializarea gândului meu.

          Am găsit o tavă de prăjituri în forme de inimi şi mi-am adus aminte cât de mult îmi place să gătesc sau poate să prăjituresc. E una din imaginile mele despre viitor, îmi plac zilele ploioase când toată familia e acasă şi faci biscuiţi cu scorţişoară şi miroase toată casa a sărbătoare, sunt multe zile din astea în viitorul meu.

           Una peste alta a fost o zi frumoasă.

        Sâmbătă a trebuit să muncesc sau mă rog aşa am crezut eu de dimineaţă că trebuie să muncesc, că trebuie să merg pe jos prin ploaie, că trebuie să plec de acasă într-o zi liberă.

        De fapt a fost minunat. S-a  mai trezit o prietenă că vrea la serviciu şi a trecut să mă culeagă şi pe mine cu maşina. Mi-a plăcut să mă plimb prin centrul oraşului cu ploaia picurând pe umbrelă şi mi-am dat seama că era bine să merg la muncă.

           Mie îmi place munca mea, de fapt sunt ca un copil la groapa de nisip, eu la muncă mă distrez. Trecând prin oraş am văzut oameni tremurând în tonete neîncălzite cu ziare, oameni stând fără chef la tejgheaua magazinelor de patiserie, oameni care chiar trebuiau să muncească şi nu se distrau făcând asta

        Ideea mi-a făcut săgeata să ţâşnească din grafic, deja îmi plăcea să merg al lucru şi chiar aşa a fost, m-am distrat, nici nu mi-am dat seama când au trecut patru ore şi s-a făcut timpul să mă întorc acasă.

        Nu ştiu alţii cum or fi dar io una ador să muncesc în prezenţa colacilor secuieşti cu scorţişoară şi mai ales să iau şi bani la sfârşitul afacerii.

           Pe seară am avut petrecere în familie, dap sunt frumoase şi alea cu lume multă şi muzică tare şi dansat pe mese dar cumva nu-s stilul meu. Mi-a plăcut mai mult şueta mea cu trei doamne şi şampanie de zmeură.

      Duminică hmmmmm nu e nimic de povestit numai de apreciat, am avut timp şi chef să lucrez, am văzut un episod din Anatomia lui Grey, pasiune mare asta la mine, o fost ca o minivacanţă.

         Azi mi-am adus aminte iar că am prieteni minunaţi pentru care trebuie să mulţumesc, că oamenii au o părere mai bună despre  mine decât am eu şi că probabil au dreptate. Am avut timp să merg pe jos, să văd oameni, case, frunze…….

      Deşi am uitat să apreciez zilnic relaţia din viaţa mea şi mi-am mai încălcat pe ici pe acolo hotărârea de a nu bombăni, de a nu gândi negativ şi a nu mă enerva că nu face exact ce mi-aş dori eu, a sunat că nu mă auzise de mult şi nu a mai întrerupt discuţia la fiecare 3 minute că mai are un apel. Comunicarea e bună zic eu, sunt chiar curioasă unde şi dacă o duce la ceva.

      În mare mi-a plăcut că simte nevoia să mă audă şi dap mi-a satisfăcut orgoliul că nu s-a bucurat de sărbători, cărţile mele de dezvoltare nu spun dacă orgoliul e de bun sau nu în treaba asta aşa că o să-l consider bun şi să mă bucur.

        Ziua de mâine o să aducă bani, uite aşa trec eu printr-o perioadă în care voiesc acumulări

           

ziua 1

Mno şi m-am decis s-o fac.

În ultima vreme am citit mult, am citit tone de cărţi de dezvoltare personală. Eh exagerez şi eu dar…..de la o vreme dacă ai citit una le-ai citit pe toate.

Şi mi-am zis că tot e început de an în loc să-mi fac o listă cu de mâine o să fac, de mâine o să fiu, mai bine să mă apuc de azi.

Să ţin un fel de jurnal. Să încerc să urmez sfaturile pe care le-am tot citit, să pun în aplicare cât pot de mult.

În fond ce am de pierdut? Hai să vedem cum o să fie viaţa după o lună, după 6 luni, după un an

Primul lucru pe care îl predică toate cărţile de dezvoltare este mulţumirea. Să mulţumeşti pentru ce ai, să mulţumeşti pentru lucrurile bune. Să vedem pentru ce trebuie să mulţumesc azi.

1.     Mulţumesc pentru prietenii care s-au prezentat la întâlnirea de an nou aşa că am început munca râzând.

2.     Mulţumesc că am avut banii pentru chestia asta, nu, nu ne-am întâlnit la Marriott dar uneori 5 lei sunt o avere.

3.     Mulţumesc oricui o fi inventat şi perfecţionat aparatul de fotografiat care mi-a dat voie să păstrez clipele alea

4.     Mulţumesc pentru prima consultaţie de pe anul acesta, dap, a fost cu plata în produse ca pe vremea trocului dar……..se numeşte că nu am muncit degeaba.

5.     Mulţumesc pentru masa de prânz cu care au făcut cinste prietenii

6.     Mulţumesc pentru prietena care m-a adus acasă şi cu care am spus poveşti pe drum

7.     Mulţumesc pentru că am găsit revista pe care am considerat-o semn la primul chioşc la care am căutat-o

8.     Mulţumesc pentru căţelul care se străduia să-mi intre în plasă când am intrat în curte

9.     Mulţumesc pentru mama care s-a deplasat să-mi facă o cafea

10. Mulţumesc pentru cele 3 condiţii necesare ale prezentului blog: calculatorul, electricitatea şi internetul.

11. Mulţumesc că m-am putut uita în urmă fără să mă enervez

12. Mulţumesc pentru berea pe care o beau scriind asta

Hmmmmm şi mai sunt multe hai să vedem câte s-or strânge până la final

A doua chestie pe care toate cărţile ţi-o spun este să porneşti o căutare de probă, să materializezi ceva numai pentru a vedea că poţi. Să ţi-l imaginezi în fiecare zi cu toate simţurile până când îl poţi simţi în mână chiar dacă nu e acolo, să faci din altundeva aici şi din cândva acum.

Teoretic orice mintea mea poate imagina şi sufletul meu poate simţi există deja în univers ca potenţialitate. Exerciţiul are ca scop antrenarea voinţei, nervilor imaginaţiei şi a orice altceva o fi necesar în procesul de creaţie

Eu m-am decis pentru o orhidee.

O orhidee albă cu mijlocul în nuanţele alea  multiple de roşu , vişiniu şi aproape negru, cu stropi roz în jur.

O orhidee din cele mari care vin în propria cutie cu codiţa într-o sticluţă, nu o tijă întreagă

O orhidee cu  petale fragede de un alb strălucitor ca nişte cristale de zăpadă şi cu parfumul acela ciudat de ploaie şi pădure tropicală

O orhidee într-o cutie roşie cu desene albe subţiri care nu ştiu cum va ajunge al mine, nu am idee cum sau când dar va ajunge al mine dar va ajunge şi dacă învăţ jocul acesta suficient de bine va fi rapid

 

A treia chestie este să iei partea din viaţa ta care merge prost şi să fii convins că o poţi face să meargă minunat. În cazul meu o relaţie defectuoasă.

So ceea ce vreau este dragoste, una împlinită şi împărtăşită, un bărbat dispus să îşi împartă viaţa cu mine, un bărbat care să viseze să mă găsească acolo când să trezeşte, care să îşi planifice viitorul incluzându-mă.

O vreme am fost furioasă pe bărbatul din viaţa mea pentru că nu voia să fie acolo atât de mult cât voiam eu dar în linii mari ar trebui să fiu recunoscătoare că a fost acolo. Am învăţat multe în relaţia asta, lucruri pe care nu le-aş fi avut dacă el m-ar fi considerat instant centrul universului.

Am învăţat să fiu echilibrată, să nu mai exagerez, să nu consider că lumea se va termina din toate nimicurile. Am învăţat despre mine că sunt puternică, sunt frumoasă, sunt inteligentă, am în degetul mic mai multă voinţă decât unii în tot corpul şi sunt magică.

Pot să privesc partea bună din lucruri şi din oameni indiferent cât de rău ar arăta ansamblul, pot construi orice, pot repara orice şi astea sunt lucruri pe care fără el nu le-aş fi ştiut despre mine, pentru că nimeni nu m-ar fi scos vreodată din zona mea de confort  şi nu aş fi fost nevoită să caut atât de mult şi de adânc în mine,

Pentru ziua de azi cred că e suficient, mă duc să-mi termin berea şi să citesc revista Miresici

N-am înnebunit dar ieri când mi-a trecut ideea blogului acesta prin cap, în care să urmăresc ce se întâmplă în urmărirea visului meu am greşit un search pe net şi asta am văzut în faţa ochilor, un ecran plin cu reclama revistei Miresici, în fond nu asta am cerut? Un bărbat dispus să-şi împartă viaţa cu mine oficial?

Poate e un semn cp merg pe unde trebuie, poate e o întâmplare dar revista în sine arată foarte frumos aşa că tot o să mă aleg cu ceva