Mno că am lăsat-o pe tânjală dezamăgindu-mi publicul cititor, compus din doi oameni cu mine, şi mai ales pe Gicu şi Mărin, dacă nu ştiţi cine sunt ăştia doi e problema voastră că trebuia să-mi urmăriţi carierea din fragedă pruncie nu taman acum al culesul rezultatelor.
Treaba cu mine e că io am idei, multe, abundente, uite aşe mi se aleargă una pe alta prin cap de nu ştii de unde vin şi unde pleacă şi tot privind după ele nu mai apuc să le pun în practică.
Şi tot bântuind io pe net am dat de Abraham, sau mai bine zis de Abrahami care cică-s mai mulţi.
Să fim înţeleşi mă interesează de nu mai pot dacă sunt un grup dă fiinţe superioare care s-au decis ele să comunice cu noi via o tanti din Americi sau e numai’ incredibilul talent al femeii în cauză de a vorbi, că nah ce e al ei e al ei, se pricepe, ce mă atrage pe mine al treaba asta e că fiinţele sau femeia, că nu şed amu’ fix să determin cine, vehiculează neşte idei interesante.
So ce revelaţie m-a pocnit azi ascultându-i? Că mă stresez prea mult, că pun prea multă presiune pe capătul meu de pârghie. Adică frate, ai stabilit ce vrei fie şi involuntar văzând ce nu îţi convine, ştii că poţi să o faci, las-o dom’le să se întâmple.
Da’ amu’ dacă în fiecare zi de la Dumenzeu sau Univers, că nici aici nu şed să determin cine şi cum, de mai multe ori pe zi cu o încăpăţânare demnă de cauze mai nobile tu, adică io, spun „Vreau aia, dar o vreau . O VREAU!!!! De mă tăvălesc pe jos de concentrare” nu-mi amintesc mai mult decât sigur că nu o am? Şi nu mă ţin forţat în pasul 1? Adică identifică lipsa dar sunt aşa prinsă cu identificarea asta că nu pot s-o mai tratez? Sau şi mai rău nu o las să se trateze singură deşi ea vrea şi poate?
Şi la scară generală Abrahamii ăştia au dreptate. Am vrut mai mulţi bani, dar nu m-am aşezat zilnic pe posterior să urlu că îi vreau. Mi-a trecut numai’ aşa prin cap că ar fi drăguţ să fie şi în vreo 4 luni sau 5 s-au executat ei singuri. Nu m-am concentrat, nu am meditat ca bezmetica, nu am stat tătă ziua în proiectări pozitive şi ca să fiu sinceră nici măcar nu am muncit mai mult. I-am vrut şi ei au găsit o cale să vină al mine şi încă mai găsesc, aparent e suficient să spun suma şi în câteva luni banii nu-şi găsesc liniştea până nu ajung în mănuţele mele.
Am vrut să lucrez mai mult pe un domeniu, m-am gândit eu că ar ultradrăguţ să am sarcini uşoare al lucru şi în vreo 3 luni au început să apară, fix alea de le voiam şi or să mai vină.
Dar revenind Abrahamii au dreptate noi ca specie suntem „rezolvatori de probleme”, îmi doresc 10 chestii şi vreo 9 merg de minune, fără vreun efort, fără să-mi schimb stilul de viaţă, fără călătorii iniţiatice în Nepal, dar ce io le bag de seamă pe astea de merg bine? Io tre să rezolv PROBLEMA!
Îmi petrec măcar vreo juma de oră pe zi încântată de cât de frumos se leagă lucrurile şi cum am pe undeva o zână bună care face peste noapte ce am vrut io ziua? Nah dar ce mi-o fi? Io aleg fix treaba aia care nu merge şi îmi pun toată energia acolo. De ce nu merge? Ce tre să fac să meargă? Unde greşesc?
Şi uite aşa în loc să mă bucur mă enervez şi când mă enervez fac o chestie inteligentă, îmi bag picioarele şi nu mă mai gândesc şi a 10 treabă începe să mişte dar nu atât de repede cum voiam eu, te cred la câtă forţă am pus s-o ţin pe loc şi cum începe să mişte cum mă apucă iar întrebările . Cum s-o fac să meargă mai repede? Nu-mi stabilesc scopurile cum trebuie. Nu vizualizez suficient, nu meditez, nu aplic regulile şi dă-i concentrare şi încrâncenare până reuşesc iar să opresc procesul şi iar îmi bag picioarele.
So că acum m-am exprimat suficient mă duc să fac o pauză, poate să ascult un Abraham, poate să fac neşte exerciţii şi mă întorc cu un post nou despre câte minuni se întâmplă în jur, numai aşa ca exerciţiu de recunoştinţă J
