ziua 7

Cam cum am ajuns io la concluzia că trebuie să îţi foloseşti imaginaţia. Ai fost copil da?

Îţi mai aduci aminte cum te jucai pe vremea aia, te jucai serios, jocul nu era ceva în care să te relaxezi, încercai diferite feluri de viitor să vezi care îţi place mai mult. Ţin minte că la noi expresia era „hai să ne jucăm de-a…..” orice.

Când ne jucam de-a doctorul eram convinsă până al ultima fibră că injecţiile făcute cu seringa mea de jucărie vindecau păpuşa bolnavă.

Când ne jucam de-a vânzătoarea de la cofetărie se punea atâta convingere în prăjiturile alea fictive încât un prieten şi-a îndesat în gură un cub gigant de lemn pe care i-l vândusem drept amandină. A fost nevoie de trei oameni din care unul dentist să extragă cubul, atât de multă convingere pusese el în jocul acela încât făcuse o chestie fizic imposibilă .

Abia târziu m-am gândit că episodul acesta a fost demonstraţia perfectă că nimic nu e imposibil, dacă un copil de 4 ani îşi poate băga în gură un cub de lemn care depăşeşte deschiderea propriei guri orice pe lumea asta se poate.

Cam aşa trebuie să te joci cu imaginaţia ta, nu te conştientiza stând în pat sau pe fotoliu şi imaginându-ţi viitorul acela drăguţ, fii în viitorul acela, simte-l, trebuie să fii uluit când deschizi ochi şi nu regăseşti în jur imaginea visului, cam aşa cum nu înţeleg eu nici în ziua de azi de ce am fost pedepsită că mi-am pus la afumat în burlanele casei cârnaţii făcuţi din nuiele de liliac. În mintea mea ăia erau cârnaţi adevăraţi iar burlanele afumători adevărate, afară era cald şi altfel mi se strica munca, nebuni erau adulţii care nu pricepeau realitatea mea şi mă forţau să mă conformez lumii lor.

Uite o treabă la care trebuie să mă mai gândesc ce este de fapt adevărat, care este realitatea, care din ele are prioritate şi cum o fac pe realitatea din mintea mea să primeze peste realitatea simţurilor mele.

ziua 6

Mno şedeam io aşe şi mă gândeam de ce nu mi-am primit încă orhideea şi m-o lovit aşe revelaţia. Pentru că nu m-am ocupat de treaba asta deloc.

Am avut idei despre bani pe care le-am susţinut zilnic, am avut fantezii cu cumpărături, am făcut shopping energetic, mi-am prorocit zilnic câştiguri băneşti şi am cerut universului bani

Orhideea a rămas în spate, adică am formulat o idee, un program, o dorinţă cum vrei să îi zici şi după aia am lăsat-o în abandon al marginea minţii mele. Nu mi-am imaginat-o zilnic, nu am simţit fragilitatea petalelor şi nici parfumul, am vrut o orhidee şi atât.

Aparent una din cheile reuşitei este să revii. Nu e suficient să zici azi la ora 14 că iei bani şi să ai încredere în asta, trebuie să o spui şi mai târziu, trebuie să găseşti golurile în care banii aceia vor merge, trebuie să stabileşti vise care împlinesc cu ei.

Vrei dragoste, bun. Dar nu spune azi de dimineaţă în viaţa mea intră dragostea, repet-o şi fi exactă. Câinele meu mă iubeşte mult şi familia mă iubeşte, am prieteni care mă iubesc deci în viaţa mea e dragoste dar este ce voiam?

Dacă vrei romantism sau pasiune sau ce oi fi vrând dă detalii şi imaginează-ţi. Nu există limite ale imaginaţiei pe lume, nu e o resursă epuizabilă, nu te costă. Avem atât de mult timp pe care îl lăsăm să treacă pe lângă noi, dar la o adică nu am făcut program pentru bani că am fost ocupată. Pe bune?

Aveam ideea asta, încă o mai am dar se rezolvă. Azi am avut multe de făcut şi nu am putut găsi 15 minute să meditez, acum el combin, când stau la coadă undeva, când merg dintr-o parte în alta, înainte să adorm sau când mă amchiez dimineaţa, sunt tot atâtea momente excelente să fac planuri.

După vreo 2 săptămâni de practică aş zice că funcţionează. Cel puţin lucrurile pe care le-am încercat eu.

Acum nu îmi mai fac cele mai catastrofice scenarii pentru viitor. Adică de ce ar merge rău? Orice fac merge bine, merge fabulos, rezultatelor vor fi minunate şi culmea rezultatele au început să fie la fel de minunate cum le aştept să fie.

Şi partea cu recunoştinţa merge. Nu prea contează dacă acum ai sau nu lucrurile pe care le doreşti, fii recunoscător pentru ele şi vor veni.

Nu am maşină şi nici nu îmi place foarte tare transportul în comun dar……..am mulţumit zilnic pentru maşinile confortabile şi sigure cu care mă deplasez şi mă voi deplasa, mai nou nu mai merg nici cu taxi-ul tot timpul mă întreabă câte cineva Mergi cu mine? Acasă, al lucru, în oraş de regulă ei merg exact unde mi-aş dori eu să ajung.

Sunt lucruri pe care le-am practicat, de care nu am uitat şi au ajuns să se materializeze instant în ziua în care mi-am formulat programul sau a doua zi. Sunt lucruri pe care le-am neglijat şi logic merg încet. Sunt lucruri la care lucrez şi vor înflori în cel mai scurt timp.

Aşa că între timp citesc, ascult mantre şi mă joc cu imaginaţia mea sunt curioasă unde vom ajunge eu şi cu mine dar nu îmi mai e teamă de mâine ca în trecut, Mâine va fi aşa cum îl vreau eu pentru că pot, pentru sunt creatorul vieţii mele, pentru că sunt lumină.